ADR Nord-Vest, pentru prima dată la EXPO REAL
Economie
Noutăți
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a participat, în premieră, la EXPO REAL 2026, unul dintre cele mai importante târguri internaționale dedicate investițiilor imobiliare și dezvoltării urbane, desfășurat în perioada 5–7 octombrie, la München. Prezența a avut loc în cadrul standului Transylvania Evolution, alături de reprezentanți ai autorităților publice, companiilor și organizațiilor implicate în dezvoltarea economică a Clujului și a Regiunii de Nord-Vest.
Ajuns la cea de-a 13-a participare consecutivă la EXPO REAL, conceptul Transylvania Evolution a reunit și în acest an parteneri regionali pentru a prezenta oportunitățile de investiții, proiectele de infrastructură și direcțiile de dezvoltare industrială, logistică și urbană din Transilvania.
Pentru ADR Nord-Vest, participarea a reprezentat o oportunitate de a promova, în fața investitorilor și partenerilor internaționali, inițiativele prin care agenția sprijină atragerea investițiilor și dezvoltarea unui ecosistem regional mai competitiv.
Parcurile de specializare inteligentă, în atenția investitorilor internaționali
În cadrul evenimentului, reprezentanții ADR Nord-Vest, Adrian Răulea și Anca Roman, au prezentat rețeaua celor 17 parcuri de specializare inteligentă din Regiunea de Nord-Vest, dezvoltate pentru a oferi companiilor infrastructura și condițiile necesare realizării unor investiții în activități economice inovatoare.
Dincolo de disponibilitatea terenurilor și a infrastructurii, discuțiile au vizat modul în care aceste parcuri pot contribui la dezvoltarea unui ecosistem industrial și de inovare conectat, în care companiile, autoritățile și organizațiile de sprijin colaborează pentru atragerea și dezvoltarea investițiilor.
În acest context, a fost prezentată și SPark – Alianța Regională a Parcurilor de Specializare Inteligentă, inițiativă prin care ADR Nord-Vest urmărește să aducă împreună dezvoltatorii și administratorii platformelor industriale și de inovare din regiune.
Alianța își propune să faciliteze colaborarea între acești actori, să susțină promovarea coordonată a oportunităților existente și să contribuie la conturarea unei oferte investiționale regionale coerente, dincolo de promovarea individuală a fiecărui parc.
Dezvoltarea parcurilor agroindustriale și sprijinirea producătorilor locali
În cea de-a doua zi a evenimentului, Anna Șargov, reprezentantă a ADR Nord-Vest, a adus în discuție potențialul parcurilor agroindustriale și colaborarea agenției cu Banca Mondială în cadrul unui proiect dedicat acestui domeniu.
Inițiativa urmărește să sprijine dezvoltarea producătorilor locali prin conectarea activităților agricole cu infrastructura, serviciile și parteneriatele necesare pentru procesare, dezvoltare și extinderea activităților economice.
Prezentarea a evidențiat importanța unei abordări integrate a dezvoltării agroindustriale, în care investițiile în infrastructură sunt corelate cu nevoile producătorilor și cu oportunitățile economice ale regiunii.
Oportunități de colaborare și perspective internaționale
Participarea ADR Nord-Vest la EXPO REAL a oferit și ocazia unor schimburi de experiență cu reprezentanți ai altor regiuni europene, autorități și profesioniști implicați în atragerea investițiilor și dezvoltarea economică.
Discuțiile au adus perspective asupra diferitelor modele de organizare și promovare a oportunităților investiționale, precum și noi contacte relevante pentru dezvoltarea unor colaborări viitoare.
Prezența la München a reconfirmat importanța promovării Regiunii de Nord-Vest printr-o abordare comună, care pune în valoare nu doar amplasamentele disponibile, ci și infrastructura, proiectele strategice, capacitatea de inovare și parteneriatele existente.
Prin participarea la EXPO REAL 2026, ADR Nord-Vest a făcut un nou pas în promovarea internațională a oportunităților de investiții din regiune, alături de partenerii reuniți sub conceptul Transylvania Evolution.