LevelUP 3 a început oficial
Sănătate
Noutăți
În perioada 23–24 aprilie, a avut loc bootcampul introductiv care a marcat începutul oficial al celei de-a treia ediții a LevelUP Health & Life Sciences Accelerator.
Evenimentul a reunit cele 15 startupuri selectate în program pentru două zile intense de lucru, schimb de idei și conectare cu ecosistemul local de inovare. Atmosfera a fost definită de energie, curiozitate și o dorință reală de a învăța și de a face pași concreți în dezvoltarea soluțiilor.
Încă din primele momente, a fost clar că această cohortă vine cu o abordare matură și orientată spre rezultate. Fondatorii au fost deschiși să își provoace ideile, să primească feedback și să înceapă lucrul pe direcții concrete pentru următoarele luni din accelerator.
O primă zi dedicată conectării și contextului
Prima zi a început cu un mesaj de bun venit din partea Directorului General Adjunct al ADR Nord-Vest, Hegedüs Csilla, urmat de o discuție deschisă cu ForDementia AI, unul dintre câștigătorii ediției anterioare. Startupurile au avut astfel ocazia să afle direct de la alți fondatori cum i-a ajutat programul și ce lecții au învățat pe parcurs.
În continuare, partenerii suport ai programului (Cluj Startups, Legal Accelerators, Ventures'n'Law, Oradea STEAM Park, ROTSA, Techcelerator și ClujHub) au prezentat beneficiile dedicate acestei cohorte. Acestea includ acces la spații de coworking, discounturi, mentorat, suport juridic și oportunități de dezvoltare oferite pe parcursul programului.
Ziua a doua: interacțiune cu experții și primele pitchuri
A doua zi a fost dedicată întâlnirii cu experții din program. Startupurile au avut ocazia să îi cunoască și să își prezinte soluțiile printr-un pitch de 90 de secunde, primul pas în procesul de matchmaking mentor–startup, care va continua în perioada următoare.
Un moment aparte a fost prezența echipei Aces, echipa de robotică a Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. Participarea lor a subliniat importanța susținerii tinerelor talente și a creării de oportunități pentru generațiile viitoare de inovatori.
Lucru aplicat și definirea direcției
Pe parcursul celor două zile, workshopurile facilitate de Ștefan Rusu au oferit startupurilor un cadru aplicat pentru a-și înțelege mai bine clienții, a-și structura roadmapul și a-și defini obiectivele pentru perioada acceleratorului.
Bootcampul s-a desfășurat la Founders Hive by Cluj Startups, un spațiu care a facilitat interacțiunea între startupuri, experți și alți fondatori din ecosistemul regional.
Bootcampul introductiv a reprezentat primul pas într-un parcurs de câteva luni, în care startupurile vor lucra alături de mentori și experți pentru a-și accelera dezvoltarea.