Techsylvania 2023 conectează inovatori, antreprenori și experți în tehnologie
Alte domenii
 
Noutăți
Luna aceasta am avut calendarul plin întrucât am avut privilegiul de a participa la mai multe evenimente și conferințe excepționale, fie în calitate de speakeri și expozanți, fie ca participanți entuziasmați. De la viitorul medicinei până la cele mai recente avansuri tehnologice, am avut oportunitatea de a le explora pe toate. Suntem recunoscători pentru invitațiile primite, care ne-au permis să participăm la evenimente precum HealthFEST, Cluj Innovation Days, Identicom4 și Techsylvania. Fiecare dintre acestea a adus laolaltă lideri în industrie, vizionari și oameni pasionați de progres, creând un mediu vibrant, în care soluțiile inovatoare, spiritul antreprenorial și dezvoltarea de colaborări erau încurajate. Haideți să facem o retrospectivă a evenimentelor care au avut loc în ultima luna! Techsylvania 2023 conectează inovatori, antreprenori și experți în tehnologie Techsylvania este o conferință anuală de tehnologie organizată în Cluj-Napoca, care aduce laolaltă profesioniști, antreprenori, investitori și entuziaști ai tehnologiei din diverse domenii și industrii. Evenimentul include discursuri tematice, paneluri, dezbateri și workshopuri susținute de cele mai strălucite minți din industria tech, oferind o oportunitate excelentă de de a învăța, a face networking și de a-ți prezenta propriile proiecte. Anul acesta, conferința Techsylvania a avut loc la Cluj Innovation Park Cluj, în perioada 7-8 iunie. Pe parcursul celor două zile, o gamă impresionantă de speakeri au urcat pe scenă, inclusiv personalități mult-anticipate precum: • Scott Chacon, cofondator GitHub, platformă care are 100 de milioane de programatori. • Slava Rubin, fondatorul Indiegogo, una dintre cele mai cunoscute platforme de crowdfunding din lume. • Yossi Matias, directorul fondator al Centrului Google din Israel și lider al eforturilor pentru inteligență artificială din Europa. • Prințul Constantijn van Oranje al Țărilor de Jos, care contribuie la cuantificarea și accelerarea ecosistemului tech din Țările de Jos. • Al Doan, fondatorul Missouri Star Quilt Company, a vorbit despre cum a construit o afacere de 100 de milioane de dolari în domeniul quilt-urilor și a cumpărat un oraș. • Donald Sumbry de la Upbound - "Unleashing the Power of AI: How Engineering Managers Can 10X Their Performance with ChatGPT". • Lars Rasmussen, creatorul Google Maps. Pe lângă conferința principală, Techsylvania a oferit și o serie de workshopuri tehnice și evenimente satelit organizate de parteneri. INNO a avut ocazia să găzduiască un eveniment satelit, un workshop online pentru fondatorii de start-upuri din domeniul sănătății cu tema " How to Build a Defensible Business Model for MedTech and BioTech". Condus de Nelli Morgulchik, expert în domeniu, acest workshop a oferit informații valoroase despre metodologia lean start-up și cele mai bune practici pentru dezvoltarea de modele de afaceri în domeniile biotehnologiei și tehnologiei medicale. Nelli Morgulchik a abordat câteva întrebări cruciale în cadrul atelierului, cum ar fi „De ce eșuează adesea start-upurile din sectoarele biotehnologiei și tehnologiei medicale?”, „Ce înseamnă metodologia lean start-up și cum pot antreprenorii să cum să-ți reorientezi atenția de la soluții la probleme?”și „ Cum poți identifica potrivirea produs-piață pentru produsele MedTech?”. Vrem să mulțumim organizatorilor care ne-au oferit oportunitatea, al doilea an la rând, de a organiza un eveniment satelit la Techsylvania. Felicitări lui Nelli Morgulchik de la Pioneer Group pentru abilitățile sale excepționale de a sintetiza un subiect atât de complex într-o prezentare ușor de digerat. Și, desigur, suntem extrem de recunoscători Teodorei Chifor de la RISE Institute, pentru că ne-a sprijinit și a făcut posibilă organizarea acestui workshop.