EIT Health Drive a luat sfârșit
Sănătate
 
Noutăți
Între 7 și 8 decembrie, Laviniu Chiș, Ștefan Rusu (INNO) și Anca Roman (Departamentul de Specializare Inteligentă, ADR Nord-Vest) au fost la Budapesta pentru a participa la ultima sesiune de workshopuri din cadrul programului EIT Health Drive. Programul s-a desfășurat in format hibrid, reprezentanții celor nouă regiuni europene luând parte la numeroase întâlniri online și trei întâlniri fizice, în diferite locații din Europa care au dat dovadă de bune practici în domeniul sănătății. EIT Health Drive a adus laolaltă timp de 15 săptămâni nouă regiuni inovatoare din România, Lituania, Portugalia, Croația, Italia și Olanda pentru a împărtăși exemple de bune practici și a găsi cele mai potrivite metode de creștere a ecosistemelor regionale de inovare din domeniul medical și al științelor vieții. În cadrul sesiunii de la Budapesta, am intrat în contact cu reprezentanții SETsquared Partnership, o rețea de incubatoare de afaceri condusă de cinci universități britanice care ajută start-upurile și afacerile inovatoare să se dezvolte. De asemenea, cea de-a treia sesiune s-a concentrat și asupra oportunităților de finanțare existente pentru start-upuile din domeniul sănătății si cum pot fi acestea accesate. Am intrat în acest proiect cu scopul de a obține mentorat într-un domeniu de valoare pentru regiunea de Nord Vest. Privind în retrospectivă, putem spune că ne-am atins scopul, deoarece: - Am intrat în contact cu ecosisteme inovare de top din Europa (Delft, Coimbra, Budapesta) - Am observat cum sunt organizate și cum se desfășoară acceleratoarele, incubatoarele și centrele de transfer tehnologic pentru a se menține la standarde internaționale - Am învățat care sunt cele mai eficiente metode și metodologii de a mapa și implica stakeholderii în acțiunile noastre - Am conștientizat cât de importantă este colaborarea în crearea unei inițiative de amploare - Am examinat și identificat punctele forte și punctele slabe ale regiunii pe care o reprezentăm - Am realizat cât de importantă este colaborarea cu universitățile în domeniul inovării. Aceste parteneriate au început mai întâi ca și parteneriate pe partea de cercetare, apoi s-au extins către transfer tehnologic înspre piață, iar apoi au evoluat către acceleratoare și incubatoare de succes EIT Health Drive a pus bazele peste care noi vom construi. Am început deja discuțiile cu stakeholderii regionali și colaborăm îndeaproape cu ei pentru a realiza planul de acțiune pentru sprijinirea start-upurilor din domeniul medical și al științelor vieții. De asemenea, pentru a ne asigura că suntem pe calea cea bună, suntem într-o continuă comunicare cu experții de la EIT Health Drive care ne sprijină și ne oferă feedbackul lor. Este un efort comun, de aceea ne dorim să angrenăm cât mai mulți actori regionali care au expertiza și motivația să ne ajute în aceste demersuri. Dacă vrei să te implici în dezvoltarea ecosistemului de inovare și în încurajarea antreprenoriatului din domeniul sănătății, scrie-ne un email la adresa 𝗶𝗻𝗻𝗼@𝗻𝗼𝗿𝗱-𝘃𝗲𝘀𝘁.𝗿𝗼! 𝗘𝗜𝗧 𝗛𝗲𝗮𝗹𝘁𝗵 Institutul European de Inovare si Tehnologie (EIT), prin EIT Health, promovează inovarea în domeniul sănătății și dezvoltarea ecosistemelor de inovare în sănătate în țări a căror capacitate de inovare nu este performantă. Datorită elementelor specifice ale industriei (de la legislația greoaie, la necesitatea studiilor clinice și a rețelelor complexe de stakeholderi implicați), start-upurile din domeniul sănătate au nevoie de sprijin specializat pentru a face trecerea de la idee la piață. 𝗘𝗜𝗧 𝗛𝗲𝗮𝗹𝘁𝗵 𝗗𝗿𝗶𝘃𝗲 EIT Health Drive este un program de training bazat pe o metodologie dezvoltată de Universitatea Tehnică din Delft și EIT InnoStars care constă într-o serie de traininguri on-site si online livrate de experți din ecosisteme de inovare de top (Olanda, Suedia, Israel, etc.), și care presupun atât muncă individuală, cât și de echipă. Durata programului este de 15 săptămâni, și are loc în perioada 29 august - 8 decembrie 2022. La finalul programului, participanții din fiecare regiune trebuie să fi dezvoltat un program adresat start-upurilor din domeniul sănătății și științelor vieții.