Buget
Între 5.000 EUR și 50.000 EUR pentru prima propunere de proiect. Pot fi depuse ulterior și alte propuneri, în limita unei finanțări cumulate de maximum 500.000 EUR pe întreaga durată a programului
Date cheie și deadline
3 noiembrie 2026: termen-limită pentru depunerea propunerilor.
Detalii
Programul urmărește dezvoltarea, maturizarea și extinderea infrastructurii digitale comune și deschise (open internet commons) pe întregul ansamblu tehnologic, pentru a crea rețele de calcul interconectate și colaborative. Sunt vizate soluții care acoperă întregul ecosistem tehnologic, de la cipuri cu design liber și componente intermediare software fără dependență de un anumit furnizor (vendor lock-in), până la instrumente de productivitate, infrastructuri de tip local-first și aplicații pentru utilizatorii finali. Inițiativa pornește de la necesitatea consolidării autonomiei digitale și a capacității de autosusținere printr-un ansamblu tehnologic deschis, de la bază până la aplicațiile finale
Participanți eligibili
Nu există categorii de persoane excluse în mod expres de la posibilitatea de a primi finanțare prin Restack. Propunerile trebuie: - să fie redactate în limba engleză; - să aibă cercetarea și dezvoltarea drept obiectiv principal; - să contribuie la obiectivele Restack și ale infrastructurii Open Internet Stack; - să demonstreze o dimensiune europeană clară. În cazul propunerilor cu merite comparabile, vor avea prioritate solicitanții din statele membre ale UE și din țările asociate programului Orizont Europa. Solicitanții din alte țări pot fi, de asemenea, eligibili. Rezultatele științifice trebuie publicate în regim de acces deschis (open access), iar componentele software și hardware finanțate trebuie puse la dispoziție integral sub o licență recunoscută de software liber sau open-source.
Alte informații
Cum aplici?
https://nlnet.nl/restack/